Reprezentativa Suediei a câstigat, sâmbata, la Herning, cu scorul de 25-23, meciul contând pentru semifinalele Campionatului European. Ulterior, în finala mica, echipa României a dispus de tara gazda, Danemarca, cu scorul de 16-15.

Reporter: Daca mai întâlnim Suedia, credeti ca ne-ar mai învinge?

Radu Voina: Cu Suedia daca mai jucam de câteva ori probabil ca nu ne mai bat, dar un meci nu seamana cu altul. A fost si presiune, doua ratari Oana Manea, Stanca ratare, Neagu ratare de la sapte metri si gata, s-a terminat. Suedia a fost tot timpul o echipa buna, dar nu prea a ajuns acolo sus. Handbalul e în tarile nordice, nu prea stiu cum ne-am amestecat si noi pe acolo sus.

R.: Care a fost secretul victoriei din finala mica?

R.V.: Noi am pierdut cu Suedia si la patru dimineata nu dormeam. Eram darâmat. Nici eu nu am crezut. Am zis ca ne matura în sala a doua zi. Când am iesit pe culoar toate fetele plângeau în holul de la etajul trei al hotelului. La trei dimineata le bagam în camera. A doua zi au jucat cum au jucat. Pe Adina nu am vazut-o în viata mea. Tipa la fiecare minge pe care o bloca si sarea. Tot publicul o huiduia si ea aplauda si râdea, extraordinar. Era în transa. Daca o ai pe una din asta, toata lumea se agata de ea ca mortul de coliva. Adinei i-a murit bunica. Au ezitat sa-i spuna parintii, dar primeste un telefon "felicitari si condoleante" de la altcineva din familie. Si Adina e cea care a pierdut gemenii. A gândit foarte bine si pozitiv.

R.: Care ar fi fost sansele României într-o eventuala finala împotriva reprezentativei Norvegiei?

R.V.: Suntem singura echipa care le-a batut anul asta de doua ori pe norvegience. Am zis de mult cine bate pe Norvegia care e etalonul handbalului mondial... E extraordinar, au patru milioane de locuitori si 180.000 de handbaliste, deci au de unde sa aleaga. Franta, la turneul de la Paris, a anuntat ca are 420.000 de handbaliste, ori noi avem în România 5.800 de handbalisti. La handbal feminin avem 280 de jucatoare. Când am spus ca avem zece jucatoare care pot obtine ceea ce vor, dar s-au accidentat Varzaru, Amariei, Ramona Maier, Paula Ungureanu. Ada Nechita avea o accidentare cum nu vazusem în viata mea, toata pulpa era albastra de la ruptura musculara. Daca ajungeam în finala cu Norvegia ne fluierau tot Paleu cu Omer. Astia sunt arbitrii aia danezi de când cu necazul ala din barajul cu Muntenegru la masculin si asa îi numesc eu Paleu si Omer.

R.: Era pregatita Oana Manea sa intre în poarta în cazul accidentarii Talidei Tolnai?

R.V.: Doamne fereste sa se fi accidentat si Talida, dar Manea avea tricoul pregatit.

R.: Ce i-a lipsit Cristinei Neagu sa fie numita jucatoarea turneului?

R.V.: A fost facut oarecum gresita modalitatea de alegere a jucatoarelor. Ne-au dat la începutul turneului lista pe care sa o completam si au zis ca înainte de terminarea grupelor principale sa le transmitem jucatoarele. Nu mi se pare normal sa nu apara nicio jucatoare din Suedia în afara de Torstenson. Acum e delicat. Nu cred ca au tinut cont de ceea ce am scris noi, tot ei au facut ce au vrut. Au pus doua extreme ale Danemarcei, eu spun ca erau altele mai bune.

R.: Ar trebui sa mai ramâna Cristina Neagu la Oltchim?

R.V.: Pe Neagu as încadra-o între jucatorii de exceptie ai handbalului românesc. Sa faci la 22 de ani ce face Cristina e ceva... Sigur mai poate sa progreseze. Toata lumea crede ca Cristina este nu stiu ce monstru. Este o fetita de se mira toata lumea din ce împinge. Are niste picioare slabute, e draguta, inteligenta. Nici baietii nu fac ruperi de ritm ca ea. Va face fata în strainatate cu siguranta, este decizia ei si ea va hotarî. Ar trebui sa schimbe pentru ca nu e bine sa stea, sa mearga într-un campionat unde poate sa mai învete. Nici fotbalistii nu primesc 300.000 de euro pe an, daca e adevarat.

R.: De ce s-au marcat atât de putine goluri în finala mica, au fost ambele echipe obosite sau a fost un meci foarte tacticizat?

R.V.: Tot meciul a fost o aparare si o învrajbire. Luni am revazut meciul, Tolnai a fost extraordinara, dar a avut aparare. Alea (n.r. - danezele) nu au aruncat niciodata libere, ba un pumn, ba o tinere. Si noi am luat la fel. E un sport de contact, este mai dur decât multe sporturi de contact. În handbal nu ai voie sa faci o cravasa si sa lovesti, în rest poti sa faci orice. Saracele femei iau pumni în sâni de sunt pline de noduli. Astea sunt lucrurile urâte care nu se vad. Se vad doar jobenele si steagurile cu care erau la festivitatea de premiere.

R.: Ce este mai greu un turneu european sau unul mondial?

R.V.: Cel mai greu turneu oficial este cel european. E peste CM sau JO ca valoare a competitiei. Acolo vin si Asia, Oceania, mai ai o zi de relaxare.

R.: De ce s-a pierdut meciul cu Rusia la o diferenta de 15 goluri?

R.V.: Meciul cu Rusia era unul de palmares. A fost foarte bine ca s-au mai destins fetele. Evolutia a fost programata, dar nu si scorul. În afara de Trefilov care a vrut sa ne bata si mai tare... Ei s-au dus acasa.

R.: Cum vedeti viitorul echipei nationale?

R.V.: Aici e marea problema. Exista si recalificari în cazul în care nu ne calificam direct la JO. Va fi greu, pentru ca avem jucatori de viitor. Între cei 5.800 de handbalisti din tara si eu mai sunt considerat handbalist. Trebuie jucatoare de valoare ca sa tintesti acolo sus. E cam vid în spate. Generatia asta care a facut ce a facut, a avut rezultate si la junioare si la tineret. Actuala generatie de junioare nici macar nu se mai califica. Mergem cu ce avem.

R.: Ati fost surprins sa vedeti ca echipa este huiduita de suporterii danezi?

R.V.: E surprinzator ca se întâmpla în Danemarca, care are un public civilizat, nu ca am fost huiduiti. Scopul scuza mijloacele, si l-au atins, dar danezii sa fluiere... De obicei sunt civilizati.

R.: Le veti cere guvernantilor o sala de handbal?

R.V.: Ati vazut ce sala extraordinara era la Herning. A fost acolo si primarul Stavarache din Bacau, un om modest, în banca lui. Mi-a spus: Domnul Voina va promit, eu am banii, fac o sala de 7.000 de locuri. Îi spun ca e bine sa faca si de 5.000. A zis ca o face ca pe asta. Sala de la Herning era un cub de ziceai ca e un depozit. Sala era în jos si a fost construita în opt luni. Era pe structura metalica, iar restul era modulabila, sala superba. Nu se vede la televizor, dar în realitate e superba.

R.: Ati cazut din pat în timpul Campionatului European?

R.V.: Eram într-un cerc, am zis ca de prieteni, si am uitat ca sunt jurnalisti. Le spuneam ca atunci când m-am trezit pe jos, m-am si gândit la cei de la etajul doi. Ce or fi zis: "Mama ce munti sunt acolo". Si astia dau în ziar, iar a doua zi nevasta-mea ma întreaba: Ce ma, ai cazut din pat? Scrie în ziar cum ca ai cazut din pat. Asta e stire de sport?

R.: Care este starea de sanatate a jucatoarelor?

R.V.: Talida poarta genunchiere. Saraca si ea e varza cu genunchii. E o generatie uzata. Am auzit ca Ionela a zis ca se retrage si o înteleg. I-a plecat sotul în Franta si saraca e uzata, chiar daca are 29 de ani. Putem spune ca avem acoperit postul de portar si cel de pivot. Dar e limita aia de sus, pe cadere. Tolnai are 30 de ani, Paula cu siguranta se opreste aici. Au operat-o ieri, dar cica e mai putin grav, cica nu sunt ligamentele încrucisate, ci cele colaterale. În fine, dar tot sta sase luni. Acum probabil ca vrea sa faca si ea un copil.

R.: Ati fost informat de eventuale premieri din partea sponsorilor federatiei?

R.V.: Nu. Am citit si eu în ProSport ca vor primi 5.600 de lei de la minister. Fetele nu au jucat pentru bani, au jucat pentru ele. Generatia asta si-a dorit sa puna ceva de gât.

R.: Cât de importanta este medalia de bronz pentru dumneavoastra?

R.V.: Pentru mine nu conteaza, eu sunt bucuros pentru fete. Eu sunt mai putin.

R.: Va este frica ca ar putea urma o cadere în jocul echipei nationale?

R.V.: Daca s-ar rezolva ceva, primul m-as da la o parte, sa vina cineva si sa faca. Din pacate nu se înhama nimeni. Eu tot chem tinerii la handbal. Asa si eu zic ca mai pot la alte lucruri, la nivel declarativ. Am si eu o contributie la bucuria fetelor. Daca echipa noastra va ramâne într-o echipa cum sa te lupti acolo sus, când tu nici nu te antrenezi. Cu atât mai mult fetele astea merita mai mult. Oltchim se bate în Liga Campionilor, dar campionatul intern este zero, zero barat. Trebuie sa fie o rivalitate. Când era Rulmentul, pâna sa explodeze, erau doua meciuri. Cel putin le tinea acolo si stateau un campionat pentru doua meciuri. Acum se întreaba daca baga sau nu 40 de goluri.

R.: Unde sunt emotiile mai mari pe teren ca jucator sau pe banca tehnica ca antrenor?

R.V.: Nu se compara, pe banca e amplificat de x ori. Pe teren te mai descarci, mai fugi, mai împingi, mai dai un pumn, ori aici... Sunt un om care încerc sa ma stapânesc. E foarte bine daca te mai descarci.

R.: Care este cea mai mare prima pe care ati luat-o ca jucator?

R.V.: Cea mai mare prima ca jucator am luat 6.000 de lei pentru titlul mondial în 1974. Aveam salariu vreo 2.000 si ceva de lei. A venit Gatu si ne-a spus ca fiecare pune câte 500 de lei si am mers la Casa Armatei. Ne bagau într-un separeu si stateam acolo.

R.: Ce cadouri le-ati adus nepoatelor din Danemarca?

R.V.: Acum e Craciunul si nepoata cea mare întelege. I-am comandat ce zicea ea ca vrea. Noroc ca cea mica nu vorbeste. Acum cu venirea de la Campionatul European îl zice pe "r", ca pâna acum nu o facea. Ma suna si spunea Rrrrrrrrrrrradu, l-am vazut pe Mos Crrrrrrrrrrrrrrrrrrrrraciun, când vii la mine? Cu ele uit de tot.

R.: Cum era rivalitatea dintre Steaua si Dinamo pe vremuri?

R.V.: Cea mai mare rivalitate era când jucam cu Dinamo. Ministrii probabil ca se luau la telefon. Rivalitatea asta între Steaua si Dinamo a ajutat echipa nationala. Noi eram prieteni, dupa meci mergeam la ei sau la noi. Nevestele se întrebau cine o fi câstigat: ai nostri, ai vostri? Ele stateau sus la Sala Floreasca si nu se uitau la meci.

R.: Va uitati la fotbal?

R.V.: Ma uit la fotbal. Eu îmi permit, e o mare onoare sa fiu prietenul lui nea Imi. E un om deosebit. Mâine ne vedem cu familiile. A venit aseara în Bucuresti, e un om deosebit. I-am zis sa nu mai tot apara la televizor, ca îl încoltesc. Cum au ceva, îl suna pe nea Imi si are timp acum. El raspunde la toate apelurile. Eu rar am vazut un om ca nea Imi, el nu vorbeste de rau pe nimeni. Nea Imi x jucator cum e? Extraordinar, jucator foarte bun. Exista jucatori slabi, el "Nu". Nea Imi stii sa vorbesti de rau pe cineva, el: Nu. Sunt prieten cu el de când era antrenor cu Iordanescu. Zicea ca atunci când era echipa aia mare a Stelei meciul începea de la 2-0 pentru noi. Diferenta se facea dupa. A zis ca cea mai scurta întrevedere la Ilie Ceausescu a fost una de 30 de secunde. Jucau cu nu stiu cine si le-a dat ordin sa câstige cu 6-0 si au câstigat cu numai 2-0. Dupa meci Ienei si Iordanescu au fost chemati la raport. Au intrat înauntru si le-a spus: V-am dat ordin sa câstigati cu 6-0, iesiti afara. Lui Gheorghe Goran 4 ani de zile îi punea aceeasi întrebare. Dumneavoastra cum va numiti? Ala zicea sunt locotenent-colonel Gheorghe Goran, seful sectiei.... Îi spunea: tu nu faci nimic. Goran începea sa tremure si spunea ca îl baga în mormânt.

R.: Nu va deranjeaza când sunteti strigat Voinea în loc de Voina?

R.V.: Eu în clasa a opta dadeam examen ca sa trec mai departe la liceu. Am avut o matusa care m-a întrebat: Mai copile, tu cum esti trecut în catalog? Ce, eu faceam diferenta? Mi-a spus sa fiu trecut acolo Voina, pentru ca altfel nu am scoala la sfârsit. M-am dus acolo cu profesoarele si mi-au schimbat numele în Voina. Ma întrebau cum de ma numesc Voina si nu Voinea.

R: Va mai aduceti aminte ce faceati pe 21 decembrie 1989?

R.V.: Acum 21 de ani stiu ce faceam. Eram nasul de botez al primului copil al finilor mei. Am venit acasa, iar eu tot timpul când ma duc la botez sau la nunti nu manânc, si i-am spus nevestei sa îmi dea ceva de mâncare. Ea mi-a zis ca totdeauna asa sunt, ca nu pot sa manânc acolo? Suna telefonul fix si în partea cealalta era Radu Durbac, Dumnezeu sa-l odihneasca care a si murit. Noi îi spuneam Raducu în particular, iar el îmi spune Radu cel Frumos. Asta era mobilizare partiala de lupta. Daca spunea Stefan cel Mare mergeam la razboi si mai era Codrii de Arama. I-am zis lui Raducu sa termine, dar mi-a spus ca nu glumeste si sa vin ca ma cauta de mult timp. M-au întrebat unde am fost si mi-au spus sa ma îmbrac si sa vin repede la club. Bineînteles ca nevasta-mea îmi tinea hainele pe balcon, ca sa nu vad hainele militare. M-am îmbracat si am plecat. Acolo aveam un pistol care statea în dulapurile de fier, iar un sergent-major îmi spune sa merg sa iau pistolul. I-am zis sa mi-l puna la brâu, pentru ca eu nu pun mâna pe arme de foc. Mi-au dat si doua cutii de gloante adevarate si mi-au spus ca nu e de gluma. O luna de zile am stat la Plevnei unde e clubul, nu m-am miscat. Nu ne-au lasat sa plecam nicaieri. Eram ca soldatii lui Ciombe în trening si cu diagonala d'aia militara. Faceam planton câte trei luni, aparam clubul Steaua, dar nu stiu de cine.

Mediafax